De ce?

De fiecare data cind mergem in Romania, prima tinta e satul bunicilor materni ai lui O care se numeste Apa (in Satu Mare).

(La telefon cu prieteni)
O: – Stii, noi o sa mergem in România, la bunica M, in Apa, si apoi si la bunica L, in Cluj.

(Pe drum)
O: – Mai este mult pina in Romania?
Tata: – Da pusi, f mult.
...
(Mai tirziu)
O: – Mai este mult pina in Romania?
Tata: – Aproape am ajuns.
...
(Dupa vama.)
Tata: – Uraaa, gata am trecut de granita. Acuma sintem in Romania pusi.
(Trecem prin Valea lui Mihai, un sat luuung cu un drum groaznic)
O: – Da unde sta bunica? Acuma cautam parcarea?
Tata: – Hahaha, nu pusi, am ajuns in Romania. Da’ bunica sta in Apa. Mai avem pina acolo.
...
(Mai tirziu, incerc sa clarific ce e cu Romania, Apa etc)
Tata: – Stii pusi, Romania e o tara. Apa e un sat. Si in Romania is multe multe sate si orase. Bunica L sta la Cluj – asta e un oras.
O: – Tata, da Romania e un sat asa, mai mare?
...

(Seara, aproape de ora de culcare, dupa citeva povesti. Fara legatura cu ce discutam …)
O: – Tata, da tu esti român?
...

(In masina, dinspre Franta spre Romania. Trecem granita in Germania. )

Tata: – O, uite acuma suntem in Germania. Am iesit din Franta si inca nu am ajuns in România!
O: – Da’ aici ce limba se vorbeste?
Tata: – Germana. (Si pun ceva radio sa vada diferenta.)

(Dupa o zi, trecem prin Ungaria. Radioul prinde ceva post de muzica maghiar. Stiri.)

O: – Tata, da aici ce tara e?
...